Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu CNAIR și DRDP Cluj, pregătește un proiect amplu de reorganizare a traficului pe tronsonul dintre Pasajul Clubul Văcarilor și ieșirea din comuna Recea. Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a declarat că localitatea are nevoie de o soluție reală pentru traficul tot mai intens, mai ales la orele de vârf.
„Recea are nevoie de o soluție reală pentru trafic. După realizarea sensului giratoriu de la Pasajul Clubul Văcarilor, ambuteiajele din acea zonă s-au redus, dar traficul s-a mutat mai departe, în Recea. Știm cu toții cum se circulă acolo la orele de vârf: un drum îngust, doar două benzi, treceri de pietoni, acces dificil către zona sportivă și blocaje în zona Romanița. Numai în acest an au fost trei accidente mortale”, a explicat Zetea.
Proiectul este structurat în trei etape principale. Prima presupune lărgirea la patru benzi a drumului între Pasajul Clubul Văcarilor și intrarea în Recea, documentațiile tehnice, proiectarea și exproprierile necesare fiind asumate de Consiliul Județean. A doua etapă vizează construirea unui sens giratoriu de mari dimensiuni la intrarea în Recea, cu un diametru de aproximativ 40 de metri și două benzi de acces.
Cea mai inovatoare parte a proiectului este soluția propusă pentru centrul localității Recea, unde spațiul nu permite lărgirea la patru benzi din cauza amplasării caselor aproape de drum. „Putem avea trei benzi. Soluția gândită împreună cu specialiștii este una folosită foarte rar în România: banda din mijloc va funcționa alternativ, în funcție de fluxul de trafic”, a detaliat Zetea.
Dimineața, două benzi vor fi direcționate către Baia Mare și una către Recea, iar după-amiaza, configurația se va inversa. Sistemul va fi coordonat printr-un centru de comandă, cu afișaje deasupra benzilor, semnalizare clară și avertizări pe traseu.
Proiectul urmează să fie prezentat public, inclusiv sub formă video, și dezbătut înainte de implementare. Dacă soluția va funcționa conform estimărilor, ar putea deveni un model și pentru alte zone aglomerate din județ, inclusiv pentru Tăuții-Măgherăuș.
Proiectul este cu atât mai important cu cât Recea este una dintre cele mai populate comune din Maramureș și înregistrează un flux zilnic de mii de vehicule care leagă zona metropolitană de Baia Mare. În lipsa unei centuri ocolitoare funcționale, traficul tranzitează direct centrul localității, generând ambuteiaje în orele de vârf și poluare fonică și atmosferică pentru locuitori. „Vom prezenta public proiectul și îl vom dezbate înainte să mergem mai departe. Dacă soluția funcționează așa cum estimăm, poate deveni un model și pentru alte zone aglomerate. Nu putem elimina traficul peste noapte, dar putem să îl organizăm mai inteligent”, a concluzionat Gabriel Zetea.








