Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș propune publicului, în luna noiembrie, un exponat care explică una dintre cele mai ingenioase soluții tehnice din istoria armelor de foc: sistemul de tragere de tip Schnapphahnschloss, cunoscut în limbajul muzeal drept „cocoșul care lovește”, cu platină cu cremene. Piesa este alcătuită dintr-un arc, un cocoș port-cremene, un amnar și o tigăiță, iar specialiștii instituției explică, pe pagina oficială de Facebook a muzeului, felul în care funcționa acest mecanism.
Exponatul lunii este deja o tradiție a muzeului băimărean. În fiecare lună, o piesă din colecții este scoasă în prim-plan și prezentată publicului cu explicații de specialitate, astfel încât vizitatorii să înțeleagă nu doar ce este obiectul, ci și cum era folosit, cine îl fabrica și în ce context istoric a circulat. De această dată, atenția este îndreptată spre un detaliu de mecanică militară care a schimbat felul în care se trăgea cu armele de foc portabile.
🔫 Cum se producea scânteia
Mecanismul funcționa pe un principiu simplu, dar delicat. Cocoșul port-cremene, aflat sub presiunea arcului, lovea amnarul fixat deasupra tigăiței. Amnarul, dislocat, descoperea tăvița cu praf de pușcă, iar scânteia rezultată ajungea, prin lumina țevii, la încărcătura principală și detona proiectilul. Sistemul era poziționat în partea dreaptă a ulucului, deasupra trăgaciului și lângă țeava de tragere, acolo unde trăgătorul putea controla cu o singură mișcare aprinderea.
Fiecare element avea rolul lui, iar întreținerea conta enorm. Cremenea se uza după un număr de focuri și trebuia înlocuită, praful de aprindere se reîmprospăta înainte de fiecare descărcare, iar umezeala putea compromite totul. De aceea, trăgătorii experimentați purtau cu ei piatră de rezervă, un amnar de schimb și un mic recipient cu pulbere fină. Gesturile se învățau prin repetiție, pentru că o secvență greșită însemna nu doar un foc ratat, ci și pierderea câtorva secunde prețioase în luptă sau la vânătoare.
⚙️ Miquelet și francez, două școli de construcție
Specialiștii muzeului arată că acest tip de mecanism s-a dezvoltat în două direcții distincte. Prima poartă numele de miquelet și cuprinde variantele spaniolă, italiană, turcească, balcanică și olandeză. Caracteristica ei este fixarea arcului cocoșului port-cremene la exteriorul platinei, o soluție robustă, ușor de reparat de către meșteșugarii locali, ceea ce explică răspândirea ei largă în zona mediteraneană și în Balcani.
A doua direcție este cea franceză, cunoscută și sub denumirea de „montecuccoli”, care se evidențiază prin fixarea arcului cocoșului în interiorul mecanismului. Construcția este mai compactă și mai protejată de praf și de intemperii, dar cere o precizie mai mare la asamblare. Diferența dintre cele două școli nu este doar tehnică, ci reflectă și felul diferit în care atelierele din Europa occidentală și cele din răsăritul continentului își organizau producția.
Platina franceză a fost inventată de Marin Le Bourgeoys în anul 1610 și a devenit unul dintre cele mai fiabile sisteme ale vremii. Cu toate acestea, statisticile epocii arată că, la cinci focuri trase, se înregistra un rateu. Chiar și așa, mecanismul a fost folosit timp de două secole, datorită simplității construcției și costurilor mici de producție. Vârful utilizării lui a coincis cu perioada războaielor napoleoniene, când armatele aveau nevoie de arme ieftine, fabricate rapid și reparabile pe câmpul de luptă.
🏛️ O lecție de istorie a tehnicii, nu doar o piesă de muzeu
Pentru publicul băimărean, exponatul lunii este mai mult decât o curiozitate. Platina cu cremene a fost folosită ca sistem de tragere pe puștile și pistoalele secolelor XVII și XVIII, adică exact în perioada în care meșteșugurile armurierilor s-au răspândit în Europa, iar atelierele au început să producă serii, nu doar piese unicat. Privind mecanismul de aproape, se înțelege cum a evoluat tehnologia de la fitilul aprins, greu de controlat, la scânteia produsă mecanic, mult mai rapidă și mai sigură.
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie din Baia Mare păstrează colecții care acoperă arheologia, istoria și patrimoniul etnografic al județului, iar piesele de armament sunt o parte importantă a acestui fond. Astfel de exponate sunt folosite frecvent în activități cu elevii, pentru că transformă o lecție despre epoci îndepărtate într-o demonstrație concretă: se vede cum arată un arc, cum se fixează cremenea, unde stă praful de pușcă și de ce un singur milimetru contează.
Exponatul poate fi văzut în perioada noiembrie, în spațiul muzeului, iar prezentarea este însoțită de explicațiile specialiștilor. Pentru vizitatori, merită o oprire scurtă: detaliul care pare nesemnificativ la prima vedere, o mică piesă metalică prinsă cu un șurub, este de fapt motorul care a făcut posibile două secole de războaie, vânătoare și colecționare de arme în Europa.
🔍 Ce urmează: exponatul lunii noiembrie rămâne în atenția publicului până la finalul lunii, când muzeul va anunța o nouă piesă din colecții. Instituția continuă seria de prezentări lunare, iar școlile din județ pot programa vizite pentru a vedea mecanismul de aproape.
Sursă foto: Maramedia / Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
